Genetic

"E gata,ajunge atat " imi zise unchiul. Terminasem curatenia de primavara la mormantul bunicii.
"Nici nu am fost acolo cand..." ziceam catre mine da' nu ca pe un repros sau cu vre-o urma de regret ci doar cu gandul la recunostinta datorata pentru ca m-a crescut.
Il cautam pe batran, era randul lui la curatat desi ii venise randul mult mai devreme. Decalajul de "fus anual" intre cei doi ne-a impins vre-o 40 de ani in urma . Ani parcursi in doar 20 de metri cand la dreapta,cand la stanga iar dreapta iar stanga pe durata a 10 minute ,multumita gaurilor de vierme din cuantumul spatiu-timp.
Stiam din povestile pe care ceream sa le reaud acum la capatul mormantului ca fusese sluga la boier si ca aruncase un sac cu bani intr-o fantana cand cu venirea comunistilor, colectivizarea si toate cele. Mai apoi devine tamplar, imi zice ca unul bun chiar. Dar cel mai adesea aud cat de mult iubea copiii.
Toate astea nu ma faceau decat sa regret inca odata ca nu ne-am cunoscut, imi aduceau aminte de teama mea de moarte si de continua cautare dupa un remediu impotriva temerii . Acolo mi-am promis inca o data ca voi trai 120 de ani.
Pentru cateva momente mi-am reamintit pozele cu el, am privit la fata unchiului, mi-am adus aminte si de tata si m-a lovit ca un fulger asemanarea dintre ei , asemanare pe care nu o bagasem de seama pana atunci. Tata ,unchiul , batranul la randul lui si eu purtam zestrea genetica a unor oameni pe care nu ii cunosteam dar ii numeam parinti . Am vazut pentru cateva momente cum in mine zac ei ,traiesc ei, amintirea lor, predispozitiile si cate alte lucruri necunoscute mie zac toate in genele mele asteptand sa se perpetueze.
Da , desi nemurirea sufletului e un basm am inteles in ziua aia ca totusi odata nascuti suntem nemuritori si genetica confirma asta.