Singur pe lume

De ceva timp am am intrat si eu in vesnica disputa creatie/evolutie. Am intrat mai mult ca spectator decat ca participant activ, asteptand argumentul care sa transeze odata pentu totdeauna disputa. Evident argumentul se lasa asteptat, si probabil asa va ramane pentru o buna perioada de timp. Desi evolutia castiga putin cate putin , asa cum se zice ca a inceput totul si am ajuns aici unde suntem azi. Evident creatia i se ridica impotriva la fiecare argument insa ,cel putin in ochii mei, cu nu prea mare succes.
Am trait cea mai mare parte a vietii convins de adevaru' creatiei si consecintele ce decurg de aici. Insa de ceva vreme ,din ce in ce mai mult, ma indrept spre evolutie oarecum fortat de evidenta argumentelor. Insa adoptarea acestei credinte loveste in tot sirul de certitudini cu care am trait si imi dau seama ca trebuie sa gasesc ,redefinesc, tot ce stiu despre lume in asa fel incat sa reusesc o fuziune viabila intre evidenta evolutiei, big bang, si Dumnezeu pe de alta.
Desi cea mai mare parte a celor care au acceptat una sau alta din credinte au eliminat-o pe cealalta. Desi evolutia are pretentia ca raspunde celor mai multe intrebari totusi raspunsul la o serie de intrebari simple nu ma multumeste.
Sa nu avem chiar nici un scop? Sa fi evoluat in ce suntem azi doar asa ca intamplare , de ce nu am evoluat in niste fiinte fara nevoi afective ? Sa fim oare singuri in univers ? Nu am preluat intrabrile de la nimeni desi sunt sigur ca multi altii se intreaba cumva aceleasi lucruri. Daca raspunsul la toate astea e hazardul , intamplarea, aunci nu pot decat sa ma simt un orfan, ma simt al nimanui desi incerc sa nu. Nu inteleg de ce intr-o lume in care sunt o serie de nedreptati,dureri, moarte am evoluat in fiinte care sufera si sunt atinse de durere. Daca tot ce suntem este produsul adaptarii la conditiile de viata de ce nu ne-am imunizat la durere, suferinte, de ce nu am dezvoltat un mecanism care sa ne ajute sa nu ne mai pese ca murim ,ca doare ? Da probabil ca raspunsul venind de la un creationist /evolutionist ar zice ca durerea e un factor pozitiv care iti atrage atentia ca ceva nu e in ordine si ca urmare fa ceva.....daca poti. Diferenta e ca unul ar zice ca Dumnezeu a facut asta iar oponentul ar pune-o pe seama adaptarii si evolutiei.
Daca intr-adevar intamplarea este tot ce ne guverneaza atunci nu pot decat sa fiu de acord cu Buddha care zice ca scopul omului este acela de a inlatura durerea. Cum ? Fiecare pe cont propriu. Si daca intamplarea e in spatele a tot, atunci nu pot decat sa prevad un viitor foarte asemanator cu Star Trek si chiar mai mult asta daca vom reusi sa invingem dificultatile ce ne vor apare in fata. Teoretic asta am facut de cand am fost celule in supa primordiala, asa ca...nu ar fi prima data.
Daca lucrurile stau asa cum zic crestinii, Dumnezeu e in spatele oricarei intamplari atunci de ce atatea lectii? Asa cum zicea cineva, oricat de nebuni am fi tot am fi invatat ceva din atatea suferinte ,moarte, in istoria asta proaspata de o credem . Caci asta e motivul invocat pentru continua stare de suferinta a omului, nevoia sa de a invata ,de a se maturiza , maturiza ca sa ce ?
De ce tace? De ce nu avem ceva masurabil, repetitibil despre El ? De ce....

Astea sunt singurele certitudini in vita, intrebarile , cred.
Pana la niste noi dovezi raman cu struto-camila mea ,care evolueaza pe masura ce o hranesc, o combinatie de evolutie care rezolva probleme biologice desi nu pe deplin si un Dumnezeu care ofera un scop vietii desi nu ofera raspunsuri, tace, pare ca se ascunde.

Evolution